Walter Zenga, antrenorul lui Al-Nassr, a fost la un pas de o tragedie marți, în timpul meciului pe care echipa sa l-a terminat la egalitate, 2-2, pe terenul lui Al-Taawon. În finalul partidei, italianul dădea indicații jucătorilor, de la marginea terenului, moment în care o petardă aruncată din tribune a explodat lângă el. Zenga s-a prăbușit pe gazon și și-a revenit după minute bune din șoc. La Al-Nassr, Cociș și Ovidiu Petre au fost integraliști.
Aseară, Walter Zenga a povestit pentru ProSport cum a trăit incidentul prin care a trecut.
– Ciao, Walter, în primul rând, ești bine? – Da, sunt ok. Simt doar o jenă la ureche, parcă mă zgârie ceva, în interior, de la acea explozie.
– Ce s-a întâmplat, mai exact? – Culmea e că petarda a venit din tribuna suporterilor noștri, care erau în extaz, după ce tocmai înscrisesem de două ori, în minutele 91 și 92. Eu credeam că mai era vreun minut de joc, le spuneam băieților să fie atenți la petarde și-am văzut o lumină roșie venind, petarda a explodat lângă mine și apoi mult fum.
– Și ai căzut la pământ. – Da, și din acel moment eu nu mai țin minte nimic, m-am trezit abia la vestiar. Am văzut abia apoi, pe net, ce s-a întâmplat. A fost ceva incredibil, 35.000 de oameni la stadion. – Și ați luat apoi gol, fără tine, să înțeleg? – Da, a fost ceva de neimaginat. Cât eu eram inconștient, prin minutul 97, dacă poți să crezi, adversarii au înscris, în timp ce tușierul avea steagul ridicat, că un jucător de-al nostru luase un cot în gură. Centralul a văzut steagul ridicat, i-a dat „roșu” celui care îmi lovise jucătorul, dar a lăsat golul validat, dacă poți crede, și s-a terminat 2-2!
VEZI AICI IMAGINILE VIDEO CU INCIDENTUL IN CARE A FOST IMPLICAT ZENGA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER